Expoziția Lucian Blaga – Poemele luminii...

Expoziția Lucian Blaga – Poemele luminii
Institutul Cultural Român la Chișinău a vernisat în cadrul Universității de Stat din Comrat, în incinta căreia se află și Centrul pentru Informare al României deschis recent, a vernisat expoziția ”Lucian Blaga – Poemele luminii”. Vice-directorul Institutului Cultural Român la Chișinău, Nichita Danilov.
”Am adus această expoziție pentru a sprijini pe studenții din această Universitate. Poeziile sunt însoțite aici de grafică, foarte frumoasă, șocantă chiar. Și atunci, pornind de la vizual se ajunge și la lectură. Limbajul nu este aproape cel uzual, nu este greoi”, a declarat Nichita Danilov.


O alocuţiune interesantă în cadrul expoziţiei a fost susţinută de Alexandru Burlacu, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi Moldova, profesor, doctor habilitat, menţionând aportul filozofic al creaţiei blagiene asupra scriitorilor basarabeni. Totodată, a fost accentuată ars poetica lui Lucian Blaga – Poemele luminii.


Manifestările dedicate limbii române s-au încheiat cu o masă rotundă organizată în incinta Centrului de Informare al  României, la care au participat profesorii din cadrul Universității din Comrat dar și reprezentanți ai Universității Dunărea de Jos din Galați.

Дополнительная информация