
La data de 11 noiembrie 2025, membrii grupului de lucru al proiectului REFLECT Faza II – Învățare de calitate prin sistemul de la egal-la-egal din Moldova au participat la sesiunea follow-up organizată în cadrul Universității de Stat „Alecu Russo” din municipiul Bălți.
Evenimentul a fost dedicat analizei progreselor în implementarea vizitelor colegiale, schimbului de bune practici și discutării direcțiilor de dezvoltare pentru consolidarea culturii reflecției pedagogice la nivel instituțional.
În cadrul sesiunii au fost examinate în detaliu:
- schimbările apărute în practica didactică a participanților după aplicarea elementelor REFLECT;
- exemple de realizare eficientă a vizitelor colegiale și a feedbackului constructiv;
- perspectivele de dezvoltare și mecanismele de asigurare a sustenabilității procesului REFLECT în cadrul catedrelor și facultăților.
Valoroase au fost discuțiile privind concluziile profesionale personale, metaforele de interpretare a experienței, precum și formularea angajamentelor individuale și colective pentru continuarea activităților în logica pedagogiei reflexive.
La întâlnirea finală au participat și colegi – membri ai proiectului – din Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din municipiul Cahul.
Participarea la acest eveniment a contribuit la consolidarea colaborării profesionale, clarificarea direcțiilor de dezvoltare ulterioară și identificarea unor noi repere pentru implementarea calitativă a elementelor REFLECT în practica educațională.
Adresăm mulțumiri colegilor de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în persoana doamnei Valentina Prițcan, doctor, conferențiar universitar, prorector pentru activitatea științifică și coordonator instituțional al proiectului, pentru primirea călduroasă și deschiderea față de schimbul de experiență și bune practici.
De asemenea, exprimăm recunoștință domnului Marin Dolincsă, coordonator național al proiectului, pentru inițiativă și invitația de a participa la sesiunea Follow-up organizată.
Сurteva Oxana, doctor, conferențiar universitar, coordonator instituțional al proiectului