
În perioada 16-17 februarie 2026, la Universitatea de Stat din Moldova a avut loc seminarul „Consolidarea competitivității absolvenților pe piața muncii prin monitorizare, orientare profesională și cooperare instituțională”, organizat în cadrul proiectului Erasmus+ UPGRADE — „Creșterea competitivității absolvenților pe piața muncii din Moldova”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, coordonatori instituționali și experți în domeniul orientării profesionale de la Universitatea din Valencia, Institutul Tehnologic din Deggendorf și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. La seminar au participat, de asemenea, reprezentanți ai universităților din consorțiul național UPGRADE, precum și oficiali ai Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea mecanismelor instituționale destinate îmbunătățirii competitivității absolvenților pe piața muncii.
Seminarul a fost deschis oficial de rectorul Universității de Stat, Igor Șarov, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, și coordonatorul proiectului UPGRADE, Olesea Sîrbu.
Programul a inclus două sesiuni tematice dedicate la:
• monitorizarea angajării absolvenților în instituțiile de învățământ superior și dezvoltarea politicilor bazate pe date și dovezi;
• consolidarea bazei reglementare a centrelor de orientare profesională cu sprijinul proiectului UPGRADE.
Reprezentanții universităților partenere au prezentat studii de caz și bune practici europene în dezvoltarea serviciilor de orientare profesională.
Ziua a doua a seminarului, 17 februarie, a fost dedicată managementului financiar al proiectului și asigurării calității interne. Participanții au analizat implementarea bugetului, mecanismele de raportare și indicatorii de performanță, și au aprobat planul operațional de activitate pentru următoarele 12 luni.
Proiectul UPGRADE demonstrează un nivel înalt de implementare profesională, se desfășoară conform programului și beneficiază de un sprijin deplin din partea instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și partenerilor europeni.