În cadrul Programului Național de promovare a lecturii „Lectura Central”, ediția a 8-a, în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la data de 27 martie 2025 a fost organizată o seară literară cu poetul, traducătorul și vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Ivan Pilchin, cu genericul „Poezia ca oglindă a timpului: autocunoaștere, memorie și responsabilitate”. Ivan Pilchin este filolog, a studiat limba și literatura germană și engleză și timp de mulți ani a predat literatura germană și universală la Universitatea de Stat din Moldova. Este autorul manualelor de literatură universală pentru licee. Din anul 2017 activează ca șef al Departamentului de cercetare și dezvoltare la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” și este redactor al revistei „BiblioPolis”. Ivan Pilchin a vorbit despre creația sa, despre poeții consacrați, a citit poezii și și-a prezentat noul volum de poezie „și tu, Iohanan”. Cei prezenți au ascultat cu interes despre procesul de creație, despre autocunoaștere, despre importanța păstrării memoriei evenimentelor trecute și despre capacitatea de a vedea ceva inedit în lumea înconjurătoare. În cadrul întâlnirii poetice s-a menționat că ziua de 21 martie este Ziua Mondială a Poeziei, despre scopul instituirii acestei sărbători și modalitățile în care este celebrată. Șefa bibliotecii, Janna Garceva, a menționat că anul 2025 în Moldova a fost declarat Anul Mihai Eminescu, cu ocazia a 175 de ani de la nașterea poetului, și a vorbit despre modul în care scriitorii și poeții găgăuzi i-au tradus operele. Studenții au recitat poezii de Eminescu în limbile română și găgăuză. Tinerii prezenți au adresat întrebări și și-au exprimat gândurile.Studenta Kristina Kocean din grupa ZNO-21 a vorbit despre creația sa poetică, a recitat câteva poezii și i-a dăruit lui Ivan Pilchin un exemplar din volumul său de poezii. La eveniment au participat profesori, studenți din grupele ZNO-21, GR-24, RA-24, AN-23, AN-24, NDP-24 și bibliotecari din oraș
Biblioteca Științifică