La 29 aprilie curent Catedra de Filologie Română și Slavă de la Universitatea de Stat din Comrat a susținut inițiativa de desfășurare a conferinței științifico-practice „Căutare. Cercetare. Descoperire” organizată de Direcția Generală Învățământ Găgăuzia (DGÎ Găgăuzia), conștientizând necesitatea și importanța consolidării eforturilor comune la sporirea eficienței și calității actului de cercetare.
Conferința a avut loc în cadrul a nouă secțiuni, iar la secțiunea Limba și literatura română, elevii din clasele a VII-a – a XII-a au prezentat 13 proiecte de cercetare pe suport de hârtie și suport electronic (filmulețe). Astfel, elevii au avut posibilitatea să-şi demonstreze abilitățile de cercetare, să-și manifeste creativitatea şi originalitatea prin prezentarea comunicărilor, valorificând noile tehnologii.
Membrii juriului formați din Slavova Maia, specialist superior, DGÎ Găgăuzia; Mititelu Oxana, dr., conf. univ., Universitatea de Stat din Comrat; Boican Maria, profesoară de limba și literatura română, gr. didactic II au fost captivați de pronfunzimea problemelor abordate de către elevi în lucrările prezentate, temele fiind pe cât de diverse, pe atât de practice.
Felicităm organizatorii pentru această inițiativă și pentru eforturile depuse și ne bucurăm de rezultatele elevilor care s-au plasat pe locuri premiante, fapt pentru care le mulțumim atât elevilor inspirați, cât și profesorilor îndrumători.
Publicat: Mititelu O., dr., conf. univ.