La 16 ianuarie curent, la Centrul de Informare al României s-a desfășurat Medalionul literar – muzical M. Eminescu în limbile lumii. În cadrul activității au fost audiate poezii în limbile română, găgăuză, bulgară, ucraineană, poloneză, turcă, engleză cu scopul de a evidenția excepționala valoare artistică a creației sale, care este fascinantă, precum și interpretarea cântecelor pe versurile lui M. Eminescu: Sara pe deal, De-aș avea, De ce nu-mi vii? etc. Evenimentul s-a finalizat prin depunere de flori la bustul poetului.