Astăzi, 28 august 2026, la Comrat, UTA Găgăuzia, Asociația „Maluri de Prut” și Universitatea de Stat din Comrat au încheiat un Acord de colaborare, prin care își propun să contribuie împreună la dezvoltarea și promovarea turismului local și regional.
Acordul a fost semnat de Rectorul Universității de Stat din Comrat, Conf. univ. dr. Serghei ZAHARIA și Președintele Asociației „Maluri de Prut”, Drd. Mihai CREȚU, marcând începutul unei colaborări menite să genereze proiecte și inițiative concrete în beneficiul comunităților.
Parteneriatul are la bază dorința comună de a valorifica mai bine patrimoniul cultural, istoric și etnografic al Republicii Moldova și de a transforma acest patrimoniu într-o resursă pentru dezvoltarea comunităților și promovarea destinațiilor turistice.
Prin acest acord, cele două instituții vor colabora pentru:
? organizarea de evenimente culturale și turistice;
? dezvoltarea unor programe de cercetare;
? activități de instruire practică pentru tineri și studenți;
? schimburi de experiență și bune practici;
? realizarea unor proiecte comune în domeniul turismului, educației, culturii și cercetării;
? promovarea destinațiilor turistice locale și regionale.
Universitatea de Stat din Comrat aduce în acest parteneriat expertiza academică, potențialul de cercetare și energia tinerei generații, iar Asociația „Maluri de Prut” își propune să contribuie prin experiența sa în promovarea patrimoniului, a turismului și a valorilor culturale.
Credem că patrimoniul nu trebuie doar păstrat, ci și cunoscut, valorificat și transmis generațiilor viitoare.
Acest acord reprezintă un pas important spre construirea unor proiecte concrete care să pună în valoare frumusețea, istoria și diversitatea culturală a regiunilor noastre.
Împreună pentru un turism care unește comunități, promovează identitatea și creează oportunități pentru viitor!



























































