Инновационный Инкубатор  Moodle KDU Центр непрерывного образования    
RO
Vineri, 02 Iunie 2023 15:36

Bursa Parlamentară Internaţională a Bundestagului German

Stimate doamne, stimați domni,

 Bundestagul German invită şi în anul 2024 tineri absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova, la Berlin, pentru ca activând în cadrul biroului unui deputat german să cunoască sistemul parlamentar german, procesele decizionale în politică precum şi să acumuleze experienţă practică privind activitatea parlamentară. În afară celor ce preced, în cadrul acestui program interesant, cu durata de 5 luni, bursierii pot frecventa în mod gratuit prelegeri la universităţile din Berlin.

 Ambasada solicită respectuos concursul dumneavoastră în procesul de informare a persoanelor potențial interesate. Cei care vor aplica trebuie să fie născuţi după 1 martie 1994 şi să posede cunoştinţe foarte bune de limbă germană pentru a putea urma programul. Programul va dura de la 1 martie până la 31 iulie 2024. Participanţii vor primi o bursă lunară în valoare de 500 de euro. În mod suplimentar vor fi preluate şi costurile de asigurare în caz de boală, accidente şi de răspundere civilă pentru studenţi precum şi taxele administrative şi contribuţiile de asigurări sociale. În afară de aceasta se acordă cazare gratuită sau, în cazul în care candidatul decide cazarea pe cont propiru, se va oferi o contribuţie lunară pentru aceste cheltuieli. Cheltuielile de călătorie tur-retur spre Berlin vor fi restituite.

Informaţii detaliate despre programul de burse, condiţiile de eligibilitate, procedura de aplicare şi cea de selectare, pot fi preluate de pe pagina de internet (în limba germană): http://www.bundestag.de/ips. Dosarul complet urmează a fi expediat până la 31 iulie 2023 prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. într-un document PDF.

Prev Next