În perioada 17-31 iulie 2024, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat cursuri de studiu al limbii române, la care au participat 4 cadre didactice și 4 studenți de la Universitatea de Stat din Comrat. Pe 19 august 2024, la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a avut loc o întâlnire cu absolvenții cursului de vară „Limba română, istorie și civilizație”. Printre vorbitori s-a numărat și doamna dr., conf. univ., Tatiana VELICOVA, care a prezentat o comunicare despre rezultatele învățării limbii române, istoriei și civilizației românești. Cadrele didactice care au participat la cursuri au împărtășit impresiile lor, au discutat despre cunoștințele dobândite și noile metode de predare pe care le-au învățat. La finalul evenimentului a avut loc o discuție deschisă, în cadrul căreia cadrele didactice au avut ocazia să schimbe opinii despre dificultățile întâmpinate în practica lor pedagogică și să caute soluții comune pentru aceste probleme. S-a acordat o atenție deosebită necesității de a implementa în practică un număr mai mare de discipline de învățare în limba de stat în regiunile Republicii Moldova, unde limba de predare principală nu este limba de stat.Administrația Universității de Stat din Comrat mulțumește Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, precum și Ambasadei României în Republica Moldova și altor părți implicate pentru oportunitatea de a participa la acest eveniment și speră la o continuare a colaborării, inclusiv prin prelungirea practicii organizării „școlilor de vară” în universitățile de prestigiu din România.