
La data de 7 noiembrie 2025, reprezentanții Universității de Stat din Comrat – studenți ai Facultății de Economie (ciclurile I și II de studii), precum și cadrele didactice ale catedrei Economie, dr. hab. în științe economice, prof. univ. Alla Levitskaia și dr. în științe economice, conf. univ. Svetlana Curaxina – au participat la Forumul privind dezvoltarea urbană durabilă „Dezvoltarea urbană: provocări, soluții, viitor”, organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Găgăuzia.
Forumul a fost dedicat problemelor dezvoltării urbane integrate și rolului orașelor ca poli de creștere în dezvoltarea regională. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, proiectelor GIZ și Solidarity Fund PL, agențiilor de dezvoltare regională, primăriilor, universităților și organizațiilor internaționale.
În cadrul primei paneluri „Viziuni, experiențe și parteneriate în dezvoltarea urbană durabilă pentru orașe – poli de creștere”, prof. univ. Alla Levitskaia (Universitatea de Stat din Comrat) a prezentat comunicarea cu tema „Investiții inteligente, orașe inteligente: cum influențează afacerile viitorul orașelor”.
De asemenea, în aceeași sesiune, moderată de Dmitri Croitor, au prezentat: Marina Preteca-Neaga (ADR Centru), Serghei Anastasov (primar al mun. Comrat), Lilia Plipețchi (primar al mun. Soroca), Mtvarisa Luchian (Oficiul Național al Turismului RM), prof. univ. Irina-Olimpia Susanu (Universitatea din Galați, România).
În cadrul discursului său, prof. Levitskaia Alla. a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii de sprijin pentru afaceri, implementarea soluțiilor inovatoare la nivel municipal și consolidarea cooperării dintre universități, mediul de afaceri și autoritățile publice pentru creșterea competitivității orașelor și regiunilor.
Participarea reprezentanților USC la astfel de forumuri contribuie la consolidarea relațiilor academice și profesionale ale universității cu structurile regionale și naționale, precum și la implicarea studenților în procesele de dezvoltare durabilă și inovativă a Găgăuziei.



























































