
Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova continuă activitățile de instruire privind Organizarea administrativ-teritorială și guvernanța pe mai multe niveluri în Republica Moldova.
De data aceasta cursul de instruire este realizat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat pentru cadre didactice, studenți, personal din cadrul autorităților publice locale din UTA Găgăuzia.
Scopul cursului este sporirea nivelului de înțelegere și capacitate de acțiune a autorităților publice din Moldova în domeniul organizării administrativ-teritoriale și al guvernării pe mai multe niveluri.
Participanții la instruire au discutat subiecte privind sistemul de administrație publică în Republica Moldova, guvernanța pe mai multe niveluri și relațiile dintre nivelurile de guvernare și cum se aplică în Moldova, cooperarea între nivelurile de guvernare. Un subiect intens discutat a fost reforma administrativ-teritorială în Republica Moldova, situația actuală, scenarii de reformă. În cadrul activităților în grupuri mici, participanții au formulat propuneri privind viziunea lor asupra organizării administrativ-teritorială a țării.
Cursul este prestat de către o echipă profesionistă de formatori – dl Serghei Palihovici, doctor în științe politice, directorul Școlii de Administrație Publică și experții Igor Guseinov și Mihail Șalvir din cadrul CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari.
Menționăm faptul, că acest curs de instruire a fost elaborat de către dl Serghei Palihovici și a fost pilotat și realizat de către USM, fiind apreciat înalt de participanți pentru calitatea materialelor, relevanța conținutului și profesionalismul formatorului. Totodată, participanții au subliniat importanța extinderii acestor instruiri și în teritoriu, pentru a permite participarea unui număr mai mare de funcționari publici.
Cursul este realizat în cadrul Proiectului „Susținerea dialogului instituționalizat și sustenabil privind UTA Găgăuzia” implementat de CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari și finanțat de Suedia.



























































