Инновационный Инкубатор  Moodle KDU Центр непрерывного образования    
RO
Luni, 06 Decembrie 2021 10:56

Eveniment educațional cu genericul „Promovarea egalității de gen în contextul interculturalității”

În temeiul Planului operațional de activitate a Centrului Didactic de Resurse în Educația Interculturală, fondat în cadrul Proiectului "Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice" (EIC) cu sprijinul Fundației Pestalozzi (Elveția) și în contextul realizării prevederilor Acordului de colaborare dintre Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea de Stat din Moldova referitor la internaționalizarea programelor de studii, mobilitatea studenților și personalului academic, la data de 04 decembrie curent, în incinta USC s-a desfășurat eveniment educațional cu genericul „Promovarea egalității de gen în contextul interculturalității”.

Agenda evenimentului a cuprins: Masă rotundă ”Rolul sistemului educațional în prevenirea violenței în familie”; Master-class „Metodologia abordării fenomenului violenței în familie”; activitatea integratoare „Egalitatea de gen și provocări ale comunicării interculturale în mediul educațional”. Facilitatorii: Valentina Bodrug-Lungu, doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova și Maria Ianioglo, doctor, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Comrat.

La evenimentul nominalizat au participat cca 50 studenți de la diverse programe de studii, corespunzătoare domeniului de formare profesională „Științe ale educației”, ciclul I, Licență: Pedagogie în învățământul primar, Pedagogie preșcolară; ciclul II, Masterat: Teoria și metodologia învățământului primar, Managementul educațional, Predarea limbii și literaturii găgăuze în instituţiile preuniversitare, Educația muzicală în mediul policultural, Predarea istoriei în învăţământul preuniversitar.

Evenimentul s-a desfășurat în format offline și online (platforma Zoom). În opinia profesorilor participanți la acest eveniment: Liudmila Chior,, Galina Mutaf, Alla Papțova, Maria Vlah, conținuturile abordate în cadrul activității educaționale desfășurate contribuie în mod esențial la formarea competenței interculturale a viitorilor pedagogi.

 

Consemnare: M. Ianioglo. dr., conf.univ., coordonator proiect EIC.

Prev Next