
Cadrele didactice ale Catedrei „Tehnologii Informaționale, Matematică și Fizică” și studenții catedrei au participat pe data de 07.05.2025 la o întâlnire cu profesorul Hasan ALTINBAȘ de la Universitatea Kirșehir Ahi Evran (Turcia). În cadrul programului de mobilitate academică Erasmus+, Hasan ALTINBAȘ a susținut o prelegere publică, prezentând universitatea sa și activitatea didactică în domeniul geometriei.
Dr. conf. univ. Raisa Covricova a vorbit despre activitatea Catedrei TIMF și despre disciplinele matematice studiate de către studenții noștri. Dr. conf. univ. Tatiana Velicova a prezentat oaspetelui din Turcia universitatea. În cadrul vizitei la bibliotecă, Hasan ALTINBAȘ a avut ocazia să exploreze fondul universitar de carte din domeniul matematicii.
Pe data de 08.05.2025 a avut loc o întâlnire a profesorului Hasan ALTINBAȘ cu șeful interimar al catedrei TIMF, Ghennadi Popil, precum și cu studenții grupei IM-22. Mobilitatea academică în cadrul programului Erasmus+ deschide noi oportunități de colaborare atât pentru cadrele didactice din Turcia, cât și pentru cele din Republica Moldova.
De asemenea, este important de menționat că doi studenți ai Catedrei TIMF, specialitatea Informatică-Matematică din grupa IM-23 – Mitul Elena și Babenco Victor – au efectuat un semestru de studii la Universitatea Kirșehir Ahi Evran în semestrul II al anului academic 2024–2025 în cadrul programului Erasmus+.
Hasan ALTINBAȘ a relatat despre șederea studenților noștri în Turcia, vorbind despre dificultățile întâlnite de aceștia, dar și despre punctele forte care îi ajută să se adapteze și să obțină succes.
Publicația a fost pregătită de dr. conf. univ., Catedra TIMF,
Tatiana Velicova