
La 9 septembrie 2025, în capitala UTA Găgăuzia, mun. Comrat, a avut loc prezentarea oficială a programului de asistență tehnică IMPACT, implementat de Civitta în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia. Evenimentul, desfășurat la Wine Garden Banquet Hall (Vinurile Comratului), a reunit reprezentanți ai administrației publice, mediului academic, societății civile și parteneri regionali cheie.
Programul IMPACT, finanțat de Guvernul Estoniei prin agenția ESTDEV, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, are ca scop sprijinirea autorităților publice locale, crearea laboratoarelor de proiecte și consolidarea cooperării dintre UTA Găgăuzia și Uniunea Europeană.
„Suntem convinși că doar prin eforturi comune ale autorităților naționale și regionale, ale mediului academic și ale societății civile poate fi construit un sistem de guvernare modern și durabil, care să corespundă standardelor europene”, a subliniat în discursul său Aune Kotli, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Estoniei în Republica Moldova.
Un moment important al evenimentului a fost semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Margus Gering (ESTDEV) și Tatiana Donceva, directoarea ADR UTA Găgăuzia. „Acest memorandum nu este doar o formalitate. El reprezintă o garanție că regiunea va beneficia de instrumente reale și sprijin pentru implementarea practicilor europene și pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”, a accentuat Margus Gering.
„Programul IMPACT este o investiție în viitorul durabil al regiunii. El va permite UTA Găgăuzia nu doar să realizeze inițiative locale, dar și să se integreze într-un cadru mai larg de cooperare cu Uniunea Europeană”, a menționat Serghei Anastassov, Președintele Consiliului Regional de Dezvoltare.
Moderatorul evenimentului, Stela Corobceanu, împreună cu principalii vorbitori, au prezentat prioritățile și mecanismele de implementare ale programului:
- Reesi Lepa (CIVITTA) a prezentat obiectivele și sarcinile proiectului IMPACT;
- Tatiana Donceva, directoarea ADR UTA Găgăuzia, a prezentat prioritățile dezvoltării regionale;
- Alla Levitskaia, profesoară la Departamentul de Economie, a desfășurat un exercițiu practic de tip Ideathon, orientat spre identificarea necesităților regiunii și generarea de idei de proiecte.
Studenți, cadre didactice, șefi de departamente și facultăți din USC - Economie și Agrară-Tehnologică - au fost implicați activ în procesul de generare și discutare a ideilor. Lucrările participanților s-au încheiat cu prezentări plenare și deschiderea oficială a laboratoarelor regionale de proiecte, care vor deveni o platformă pentru dezvoltarea inițiativelor și atragerea investițiilor.